Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘FRAGMENTE’ Category

ORTODOXIA – MIORITIC

“La nici patruzeci de ani, Romeo-Valentin Musca este unul din cei mai scoliti teologi romani. Dupa studiide teologie si istorie la
Bucuresti, incheiate in 1994, studiaza vreme de sase ani la Fribourg, unde obtine, in 2000, un doctorat in teologie latina medievala,
dupa care, inca patru ani face studii postdoctorale la Facultatea Autonoma de Teologie Protestanta a Universitatii din Geneva.
Deci, studii complete de teologie in Universitati ortodoxe, catolice si protestante, care-i permit o viziune globala,
intregitoare asupra crestinismului si care, in orice tara normala, l-ar fi integrat inaltului corp teologic universitar si de cercetare.

 

Nu si in Romania, de buna seama, unde si-a gasit locul ca redactor pe chestiuni religioase la un cotidian din Focsani!

Punand in balanta ceea ce stiu despre ‘biserica stramoseasca’, cu bizantinismul, arhaicitatea si hiperdogmatismul sau, si paginile 

acestei carti de o incredibil de libera viziune asupra celor religioase,nu ma indoiesc ca soarta lui 

Romeo-Valentin Musca nu poate fi decat cea a unui teolog… independent. Cel putin, daca nu decide, ca atati alti tineri teologi sau 

intelectuali din alte bresle, hipercalificati, sa se destareze. Ca lucrurile sa fie mai clare si pentru cei care n-au avut sansa sa tina in mana aceasta carte exploziva, dar fundamental inteleapta, extrag un mic fragment lamuritor din prefata autorului: 

‘In cele 107 capete ale acestei lucrari am descris maniera in care duhul Evangheliei a fost pervertit de mezalianta dintre ortodoxie si 

romanism, prin care Biserica a fost subordonata intereselor nationale, fiind redusa la frontierele statale. 

In aceasta hora nationaloida, oamenii bisericii s-au prins zdravan si daca maine va izbucni un razboi interetnic sau  interreligios, 

acesti oameni le vor binecuvanta steagurile de lupta, cum o fac ortodocsii greci, sarbi si rusi’…’. 

Faptul ca lucrarea este centrata pe ortodoxia aborigena nu inseamna ca in cele 107 de capete nu si-au 

gasit locul si accente critice dedicate aberatiilor, de alta natura, ce pot fi intalnite in ‘bisericile 

surori’, catolice si protestante.

Cartea de fata este, probabil, cea mai concentrata, mai completa si mai onesta radiografie a ratacirilor 

istorice si contemporane ale ‘Bisericii stramosesti’ incadrata in rama unei radiografii schitate a Bisericii crestine universale.”


Romeo-Valentin MUSCĂ – născut la 4 septembrie 1967 la Odobeşti – Vrancea. A studiat între 1988-1993 la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti. A urmat în paralel, între 1991-1994, cursurile Facultăţii de Istorie din Bucureşti. 
Din 1994 a făcut cercetări la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii 
Pontificale Mizericorde din Fribourg (Elveţia) unde a obţinut, în 2000, un doctorat în teologia latină medievală. Între 2001-2004 a făcut cercetări post-doctorale la 
Facultatea Autonomă de Teologie Protestantă de la Universitatea din Geneva, 
pregătind o lucrare despre gândirea religioasă românească din secolul al XX-lea.

MERITA SA FIE CITITA ACEASTA CARTE, CU UN SPIRIT AUTOCERCETATOR SI CONSTRUCTIV, IN CONTEXTUL REALITATII CONTEMPORANE. ESTE MARE NEVOIE DE TREZIRE SPIRITUALA IN TARA NOASTRA, ROMANIA.

TREZESTE-TI DOAMNE BISERICA, INCEPE CU MINE DOAMNE DUMNEZEULE, SPRE LAUDA SI SLAVA TA. AMIN.

CE MARE HAR AR FI CA FIECARE DINTRE NOI, FIECARE ROMAN CRESTIN, SA PUTEM SPUNE O ASTFEL DE RUGACIUNE. DE LA MINE, DE LA FIECARE DINTRE NOI, SA INCEAPA. ASTA PRESUPUNE SA FIU SMERIT, SA FIU INTRO RELATIE PERSONALA SANATOASA CU DUMNEZEU. AMIN. AJUTA-NE DOAMNE. DA-NE DOAMNE HARUL ACESTA. AMIN.



„Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El(D-zeu), L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” 2Cor.5:21

Inteligenta fara dragoste, te face pervers.
Justitia fara dragoste, te face implacabil.
Diplomatia fara dragoste, te face ipocrit.
Succesul fara dragoste, te face arogant.
Bogatia fara dragoste, te face avar.
Supunerea fara dragoste, te face servil.
Saracia fara dragoste, te face orgolios.
Frumusetea fara dragoste, te face ridicol.
Autoritatea fara dragoste, te face tiran.
Munca fara dragoste, te face sclav.
Simplitatea fara dragoste, isi pierde valoarea.
Vorbele fara dragoste, te fac introvertit.
Legea fara dragoste, te supune.
Politica fara dragoste, te face egoist.
Credinta fara dragoste, te face fanatic.
Crucea fara dragoste, reprezinta tortura.

VIATA FARA DRAGOSTE…ISI PIERDE SENSUL.

„DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE”. 1Ioan4:8

Cu multa stima si respect
                              Viorel Balaian

"Hristos nu S-a întrupat pentru ziduri şi betoane, ci pentru restaurarea firii umane distrusă de păcatul adamic. Dar asta nu interesează pe conducătorii bisericii care se întrec în a raporta anual numărul de biserici zidite şi sfinţite. Va veni însă şi Ziua Judecăţii, când vom veni fiecare în faţa Dreptului Judecător. Eu cu aceste hârtii, ierarhii cu tablourile votive din megalomanicile construcţii. Vor fi de faţă şi cei care au murit de foame şi frig, uitaţi de biserică prin orfelinate, aziluri de bătrâni, ospicii, spitale şi mahalale. Deşi forma acestei lucrări ar putea deranja anumite feţe bisericeşti, fondul nu este decât o simplă cronică a depărtării bisericii de spiritul Evangheliei. A venit timpul să intrăm, din nou, în catacombe pentru că din creştinismul primelor secole nu a rămas nimic, iar viaţa noastră este o lungă ipocrizie, pe care o putem numi, fără să greşim, ortodoxie mioritică." 

Read Full Post »

Simon magul

Ernest L. Martin

Cine este acel Petru care a aşezat scaunul apostolic pe colinele Vaticanului?

Care sunt originile creştinismului catolico-babilonian? Care era religia lui Simon înainte de a-l întâlni pe Petru? Unde a apărut această religie? Citiţi în această serie de articole raportul detaliat şi documentat despre Simon Magul şi creştinismul lui contrafăcut!

Chiar în primele epistole ale lui Pavel, el ne informează că „taina fărădelegii A ȘI ÎNCEPUT SĂ LUCREZE” (2 Tes. 2:7). Pavel a scris aceasta în anul 50 sau 51 d.Hr. Complotul de a înlocui Adevărul începuse deja. În ultimele epistole ale lui Pavel și în cele ale celorlalți apostoli, descoperim că acest complot câștiga teren considerabil. Totuși, deși apostolii se referă la sistemul diabolic care se ridica, EI NU MENȚIONEAZĂ NICĂIERI CUM A APĂRUT. Ei nu aveau nevoie să menționeze începutul lui – acest lucru se întâmplase deja!

Cartea Faptelor este CHEIA înțelegerii începuturilor creștine. Nu doar că arată cum a apărut ADEVĂRATA Biserică, ci dezvăluie și originile falsei biserici mascată în creștinism. Într-adevăr, ar fi fost ciudat dacă Faptele Apostolilor nu s-ar fi referit la acest subiect vital.

Cartea Faptelor – cheia

Mai întâi să ne amintim două puncte care este necesar a fi înțelese.

1.      Cartea Faptelor a fost scrisă de Luca doctorul cam în anul 62 d.Hr. – la aproximativ 31 de ani după apariția adevăratei Biserici. Trece în revistă TOATE evenimentele care au afectat, într-o mare măsură, adevărata Biserică. Ne vorbește în special despre începutul zbuciumat al Bisericii.

2.      Faptele NU raportează fiecare eveniment legat de Biserică, oricât de important ar părea acel eveniment.

De exemplu, Luca nu amintește nimic despre activitățile frecvente ale primilor doisprezce apostoli ai lui Hristos. Totuși, ar trebui să tragem concluzia de aici că ei nu au realizat nimic important în istoria Bisericii? Cu siguranță, NU! Ei trebuie să fi făcut multe lucruri mărețe. Dar putem vedea din această omisiune că Luca a raportat DOAR ACELE EVENIMENTE CARE ERAU ABSOLUT NECESAR de știut de viitoarea Biserică a lui Dumnezeu din viitor.

Observați că atenția lui Luca este îndreptată către nord-vestul și vestul Palestinei. El tratează istoria Bisericii din Asia Mică, Grecia și ROMA. El dorea să ne lase adevărul despre ce se întâmpla în vest și nord deoarece profețiile arătau că sistemul contrafăcut urma să apară în acele localități.

Toate celelalte activități ale Bisericii lui Dumnezeu – tot ce are legătură cu ceilalți zece apostoli, etc. – sunt în mod relativ lipsite de importanță pentru că problemele nu urmau să provină din Palestina. Ele urmau să provină din ROMA și împrejurimile ei. Nu este nicio mirare că Luca nu pregetă niciun efort pentru a ne spune adevărul despre ceea ce se întâmpla cu adevărat în aceste zone critice, și acesta este motivul pentru care Faptele se ocupă în special de lucrarea lui Pavel.

Acestea sunt principii bine cunoscute care ne ajută să înțelegem tema centrală a Faptelor.

Păstrând toate acestea în minte, citiți incidentul raportat de Luca – prima întâlnire a apostolilor lui Dumnezeu cu un eretic. Această întâlnire nu a fost cu un individ obișnuit, mediocru, ci cu unul dintre cei mai mari oameni din est în acea perioadă – Simon Magul!

Motivul pentru care Luca descrie intențiile acestui bărbat atât de detaliat este efectul profund pe care acest bărbat, și urmașii lui, l-au avut asupra Bisericii lui Dumnezeu în Asia Mică, Grecia, și ÎN SPECIAL ÎN ROMA. De fapt, până în anul 62 d.Hr. (când Luca a scris Faptele Apostolilor), acest bărbat cauzase atâta rău adevăratei Biserici, încât Luca trebuia să arate poporului că, în ciuda a ceea ce pretindea, el NU făcea parte din Biserica creștină.

Toți teologii înțeleg că Luca vorbește despre începutul lui Simon din cauza notorietății lui de mai târziu și a pericolului pe care îl prezenta față de Biserică.

În acest sens, observați comentariul din dicționarului lui Hasting despre Biserica Apostolică, vol. 2, pag. 496: „Pare dincolo de orice îndoială faptul că Luca CUNOȘTEA REPUTAȚIA pe care și-o crease Simon și că el considera istoria ulterioară a lui Simon ca fiind rezultatul natural a ceea ce se întâmplase la începutul legăturii lui cu creștinii.”

Dacă mergem pe ideea că Luca a raportat această întâlnire a apostolilor cu Simon Magul doar pentru a arăta că „simonia” era greșită, pierdem esența. Există o mulțime de locuri în alte părți ale Bibliei în care se vorbește despre greșeala de a cumpăra daruri ecleziastice.

Luca îl demasca pe ÎNSUȘI SIMON MAGUL. Aceasta este ideea!! Luca arăta clar că Simon nu făcuse parte niciodată din Biserica lui Dumnezeu, chiar dacă până în anul 62 d.Hr. mulți oameni au fost învățați că Simon era un creștin adevărat – învățați că el era CAPUL singurilor creștini ADEVĂRAȚI; apostolul neamurilor!

Ce ne spune Luca despre Simon Magul

Observați punctele pe care ni le prezintă Luca în termeni clari:

1.  Simon era samaritean, nu iudeu – (Fapte 8:9). Amintiți-vă că Biblia ne spune că mântuirea vine de la iudei – nu de la samariteni (Ioan 4:22).

2.  Simon Magul a folosit într-o mare măsură puteri demonice pentru a face semne și minuni (Fapte 8:9).

3.  Întreaga populație a Samariei (atât cei mici, cât și cei mari) îl ascultau cu luare aminte (vers. 10). Era considerat cel mai mare profet – toți samaritenii CREDEAU ÎN EL!

4.  Samaritenii i se ÎNCHINAU ca fiind „Cel Mare” – un dumnezeu. „Omul acesta este puterea lui Dumnezeu care se numește Mare [adică cel Atotputernic]” (RSV, vers. 10). Imaginați-vă! Ei îl numeau dumnezeu în trup!

Luca este de asemenea atent să ne informeze că Simon se stabilise serios în Samaria în rolul de „Cel Mare” și își practicase puterile „multă vreme” (vers. 11).

1.      Luca dorește ca noi să înțelegem că el, în mod special, a devenit creștin („Chiar Simon a crezut”) și a fost botezat – adică, fizic, exterior, el „a intrat” în Biserica creștină (vers. 13).

2.      Simon chiar a recunoscut că puterea lui Hristos era mai mare decât a lui dar dorea să fie asociat cu acel nume mare (vers. 13).

3.      Simon, văzând potențialul religiei creștine, a așteptat până când autoritățile, Petru și Ioan, au venit în Samaria și atunci s-a oferit să le dea bani pentru a OBȚINE APOSTOLIE ÎN BISERICA CREȘTINĂ (vers. 18-21).

Simon tânjea după slujba de apostol

Aceia care citesc superficial acest pasaj din Scriptură ar putea rămâne cu noțiunea greșită că Simon nu-și dorea decât să cumpere Duhul Sfânt. Da, își dorea aceasta – dar intenția lui principală depășea acest aspect. El urmărea să devină APOSTOL.

Petru a înțeles imediat intenția lui și i-a spus: „Tu n-ai nici PARTE, nici SORȚ în toată treaba aceasta” (vers. 21). Adevărații apostoli fuseseră aleși după moartea lui Hristos pentru a lua PARTE la apostolie prin tragere la SORȚI (Fapte 1:25, 26). Petru îi spunea lui Simon că nu putea cumpăra APOSTOLIA.

Luca arată că Simon dorea să fie unul dintre APOSTOLI – un om din vârful Bisericii creștine. Urmărea această slujbă. Până la urmă, Simon își imaginase că este pe deplin calificat pentru a fi APOSTOL, în special asupra samaritenilor, deoarece ei deja îl considerau cel mai mare lider religios al generației lor. Totuși, Petru l-a mustrat aspru.

1. Petru a înțeles că Simon era „plin din fiere amară și în lanțurile fărădelegii” (vers. 23).

NOTĂ: Acest verset a fost înțeles greșit deoarece King James Version nu transmite forța deplină a acuzației lui Petru. Acest verset, atunci când este înțeles în maniera în care a intenționat Petru, este unul dintre cele mai importante din întreg capitolul. ESTE O PROFEȚIE! Petru știa ce era în mintea acestui om și ce urma el să devină. Acest lucru este arătat clar de Sir William Ramsay în cartea lui, Pictures of the Apostolic Church, pag. 60. El spune: „Petru l-a mustrat cu termeni puternici și PROFETICI. În traducerea obișnuită nu se observă PROFEȚIA: textul grecesc înseamnă ‘tu ești PENTRU fiere amară și o legătură a fărădelegii,’ i.e., o cauză a amărăciunii și corupției pentru alții.”

Aceasta clarifică lucrurile. Petru rostea o profeție prin Duhul Sfânt. El spunea ce avea să devină acest Simon; Lange’s Commentary spune:

„Cuvintele lui Petru înseamnă, literal: ‘Te consider un om a cărui influență VA FI ca a fierii amare [otrava] și o legătură a nelegiuirii, sau, ca pe un om care a ajuns într-o astfel de stare’” (vol. 9, pag. 148).

Simon nu numai că era, în vremea lui Petru, un mare antagonist față de Biserică, dar el urma să fie adversarul din viitor.

Această profeție este CHEIA care deschide înțelegerii noastre ORIGINILE ereziilor menționate în epistolele către apostoli. Petru știa bine că el nu se va pocăi. Versetul 22 în original arată acest lucru.

Fierea amară – definire

Este de asemenea interesant de observat declarația lui Petru că Simon urma să devină „fiere amară.” În prezent este posibil ca oamenii să nu înțeleagă semnificația exactă a acestei expresii, dar niciun iudeu din primul secol nu era în necunoștință cu privire la semnificația ei.

Era o figură de stil adoptată din Vechiul Testament care se referea la trecerea la idoli și la urâciunile păgânismului. Citiți Deuteronomul 29:16-18 și observați cât de clar este folosită această figură de stil. Când apostolul Petru i-a aplicat lui Simon Magul expresia „fiere amară,” el a vrut să spună că Simon va fi cel responsabil pentru introducerea învățăturilor și a idolilor păgâni în creștinism. Profeția capătă un sens nou și important atunci când înțelegem adevărata semnificație a profeției lui Petru.

Nu este de mirare că Iuda a spus mai târziu, vorbind chiar despre aceia care l-au urmat pe Simon Magul (și chiar despre Simon): „Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, SCRIȘI de mult pentru osânda aceasta” (vers. 4). Putem avea încredere că Petru și-a dat seama că Satana urma să îl folosească pe acest Simon Magul ca MARELE PROTAGONIST AL FALSULUI CREȘTINISM.

Istoria de mai târziu a lui Simon Magul arată că profeția lui Petru s-a împlinit într-un mod remarcabil.

Simon Magul nu s-a pocăit

1. Chiar și după mustrarea severă a lui Petru, Simon NU S-A POCĂIT! Iar Petru știa că el nu se va pocăi!

Concluzie: Aceasta înseamnă că Simon credea că merită să fie apostol – dacă nu chiar liderul apostolilor – în Biserica creștină. El a fost botezat, ceea ce, în sens fizic și în ochii lumii, îl făcea „membru.” Este important să ne amintim că EL NU S-A POCĂIT de această greșeală. Nu există nici cel mai mic indiciu că el ar fi renunțat să creadă că avea dreptul divin de a fi apostol.

El a continuat această greșeală în mod deliberat, împreună cu urmașii lui – numindu-se „creștin”! Din cauza următoarelor acțiuni înșelătoare ale acestui așa-zis apostol, Luca a fost obligat să arate începutul său infam și să descopere ce a profetizat Petru despre el.

Prin identificarea cu acest Simon a adevăratului început al marelui sistem bisericesc fals se deschide o nouă pistă de înțelegere a contrafacerii creștinismului care a început chiar în prima perioadă a Bisericii.

Ce a făcut Simon și samaritenii au crezut?

Unul dintre cei mai mari istorici ai bisericii primare a fost Harnack, care a scris o lucrare extensivă, în șapte volume, intitulată The History of Dogma (Istoria dogmei). Acest om este recunoscut drept una din autoritățile de vârf ale lumii la acest subiect.

El declară: „Cu mult timp înainte de apariția creștinismului, au avut loc combinații ale religiei în Siria și Palestina, ÎN SPECIAL ÎN SAMARIA, într-atât încât filozofia religioasă ASIRIANĂ și BABILONIANĂ…. cu interpretările ei variate, a pătruns până pe țărmul de est al Mediteranei” (vol. 1, pag. 243, 244).

Observați că el spune că religia babiloniană ajunsese ÎN SPECIAL ÎN SAMARIA!!

Și de ce nu? Samaritenii erau în mare parte babilonieni ca rasă. Biblia ne spune în 2 Împ. 17:24 că majoritatea samaritenilor au fost aduși în Samaria din Babilon și din împrejurimi. Mai târziu, Ezra ne informează că au venit în Samaria și alții care făceau parte din marea familie babiloniană (Ezra 4:9-10). Acești oameni au amestecat învățăturile lor religioase babiloniene cu unele învățături ale Vechiului Testament. Dar, în esență, ei NU S-AU ÎNDEPĂRTAT NICIODATĂ de învățăturile lor religioase babiloniano-haldeene.

Dacă se îndoiește cineva de faptul că acești samariteni au practicat păgânismul pur sub masca închinării la YHVH, să citească raportul extraordinar de clar din Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu (2 Împ. 17:24-41).

O scurtă istorie a samaritenilor

Au existat la început cinci triburi babiloniene care au fost transportate în zona în care a locuit cândva Israelul de Nord înainte de înfrângerea dureroasă a Israelului și luarea în robie de către Asirieni. Când aceste cinci triburi s-au mutat ÎN zona rămasă liberă a Samariei, au adus cu ele și zeii lor babilonieni și asirieni.  La scurt timp după mutarea în noua lor țară, au fost devastați de lei. Ei au interpretat această pedeapsă ca venind asupra lor din cauză că nu-l cinstiseră pe zeul țării respective – fără să știe că nu există decât un singur Dumnezeu, care nu este limitat la o anumită țară. Acești samariteni nu aveau suficiente cunoștințe pentru a înțelege că Adevăratul Dumnezeu al țării îl trimisese pe Israel în robie din cauza închinării la viței și a introducerii religiei feniciene.

Ei i-au cerut împăratului asirian să trimită înapoi pe unul din preoții lui Israel pentru a-i învăța religia specifică zonei, astfel ca plaga leilor să înceteze.

Preotul israelit care le-a fost trimis i-a învățat religia Israelului de Nord. Vă amintiți că preoții din Israelul de Nord NU erau leviți. În vremea lui Ieroboam, adevărații preoți ai lui Dumnezeu fuseseră forțați să fugă în Ierusalim și Iudeea (2 Cron. 11:14). Ieroboam și-a întemeiat propria formă de religie cu viței la Dan și Betel (1 Împ. 12:28-30). El a schimbat sărbătorile din cea de-a șaptea lună într-a opta. A pus preoți din tot poporul, care NU erau leviți (1 Împ. 12:31).

Toate aceste acte ale lui Ieroboam au fost violări pe față ale legii lui Dumnezeu. Din vremea lui Ieroboam până la robia Israelului, majoritatea Israelului NU s-a închinat deloc adevăratului Dumnezeu! Ierusalimul și templul lui Dumnezeu fuseseră repudiate, iar păgânismul fusese introdus pe scară largă. Când acești babilonieni strămutați care erau atacați de lei în Samaria, au cerut un preot al vechiului popor – AU PRIMIT UNUL!

Dar acel preot era unul dintre preoții israelienilor răzvrătiți care se închinaseră la viței. El era aproape la fel de păgân ca babilonienii!

Acest preot al Israelului i-a învățat pe babilonieni (acum numiți samariteni) să adopte vechea închinare a israelienilor din nord. Preotul i-a învățat să I se închine lui YHVH ca fiind „Dumnezeul țării.” Astfel, acești samariteni și-au luat până la urmă NUMELE: popor al lui YHVH; dar religia lor era păgânism pur – un amestec între închinarea israeliană la viței și babilonianism – exact la fel cum Simon Magul era dornic mai târziu să își ia NUMELE lui Hristos, dar să continue cu urâciunile lui păgâne!

Observați ce spune Dumnezeu despre starea finală a acestor samariteni:

„Neamurile acestea se temeau de Domnul [numindu-se poporul lui Dumnezeu], și slujeau și chipurilor lor cioplite; și copiii lor și copiii copiilor lor fac până în ziua de azi ce au făcut părinții lor [babilonienii]” (2 Împ. 17:41).

Acești oameni se autointitulau închinători ai adevăratului Dumnezeu, dar în realitate erau idolatri babilonieni.

La ce zeități se închinau samaritenii?

Va fi util să analizăm zeii și zeițele pe care le-au adus cu ei în Samaria acești înaintași ai lui Simon Magul. Poporul din cetatea Babilonului se închina la SUCOT-BENOT; oamenii din Cut: NERGAL; oamenii din Hamat: AȘIMA; oamenii din Ava: NIBZAH și TARTAC; oamenii din Sefarvaim: ADRAMELEC și ANAMELEC.

Prima zeitate este SUCOT-BENOT, o zeiță. Ea era Semiramis în forma lui Venus. Citiți ce spune Jones în cartea lui, Proper Names of the O.T., pag. 348. El spune că acest nume înseamnă „tabernacolele fiicelor.” Aceasta înseamnă: „Capele făcute din ramuri verzi, pe care oamenii din Babilon, care fuseseră aduși în Samaria, le ridicau în cinstea lui Venus, și unde fiicele lor se PROSTITUAU cu închinătorii acestei zeițe abominabile. Era obiceiul Babilonului, mama curvelor, așa că FIII EI AU FĂCUT ACELAȘI LUCRU ȘI ÎN SAMARIA.” Dar despre NEGRAL din Cut ce știm? Suntem informați de McClintock and Strong’s Encyclopedia că numele semnifică „marele om,” „marele erou” sau „zeul vânătorii,” i.e., Vânătorul. Cu alte cuvinte, așa cum arată și enciclopedia mai departe, era o formă a lui NIMROD. Zeul vânătorii erau onorat de oamenii din CUT, căci tradiția arabă ne spune că CUT era cetatea specială a lui NIMROD (vol. VI, pag. 950).

Următorul zeu era cel din Hamat: AȘIMA. Jones ne arată că el era marele zeu păgân al ispășirii/împăcării, i.e., zeul care purta vina  închinătorilor săi (pag. 42). Acest zeu era RĂSCUMPĂRĂTORUL păgân – OSIRIS, din tradiția egipteană, sau NIMROD după moarte.

Oamenii din Ava se închinau la NIBZAH (masc. – zeul din HADES) și TARTAC, „mama zeilor.” Despre această zeiță menționată la urmă se credea că este mama rasei asiriene sau, așa cum spune Jones, ea era SEMIRAMIS (vezi pag. 354).

Cel de-al cincilea trib babilonian se închina în special la doi zei: ADRAMELEC și ANAMELEC. Primul era „zeul focului,” Soarele sau zeul fenician (Jones, pag. 14); cel de-al doilea era „zeul turmelor” sau HERMES din tradiția greacă, Păstorul cel Bun (pag. 32).

(Este evident că acești zei și zeițe erau principalele zeități babiloniene, și în același timp, aceiași zei și zeițe pe care Biserica Romano-Catolică le zeifică astăzi sub numele de Hristos, Maria, etc.).

Simon Magul a crescut în această societate încurcată. Samaritenii se autointitulau poporul adevăratului Dumnezeu, dar din punct de vedere religios ei erau babilonieni practicanți. Însuși Simon era preot al acestui popor (cuvântul „Mag” este cuvântul haldean/persan pentru „preot”). Astfel, în întâlnirea dintre Petru și Simon Magul, vedem prima legătură reală a adevăratului creștinism cu preoția haldeană despre care s-a profetizat că va da naștere unei contrafaceri.

Mai departe vom vedea cum a reușit Simon Magul să uimească lumea romană cu planul lui de a crea o religie universală sub masca creștinismului.

Simon Magul pune temeliile bisericii UNIVERSALE

Istoria începe cu povestirea uimitoare despre cum Simon Magul – etichetat PROFET FALS în cartea Faptelor – și-a întemeiat PROPRIA SA BISERICĂ UNIVERSALĂ! SIMON MAGUL era un preot babilonian. El făcea parte din comunitatea babiloniană care locuise în nordul Israelului încă de când cele zece seminții din nord fuseseră duse în robie de către asirieni. Dumnezeu ne spune că acești samariteni, cum erau numiți, pretindeau a fi adevăratul popor al lui Dumnezeu în timp ce practicau multe ritualuri păgâne care își aveau originea chiar în Babilon (2 Împ. 17:41).

Acesta era mediul religios în care se născuse Simon Magul. Acesta era mediul în care și-a început lucrarea, în final fiind declarat „cel mare…. puterea cea mare a lui Dumnezeu” – adică Însuși Dumnezeu (Fapte 8:9-10).

Astfel controla el întreaga națiune a samaritenilor care l-au onorat cu toții foarte mult timp (vers. 9-11). Dar când a văzut potențialul creștinismului, a încercat să cumpere apostolia în biserică. Petru l-a mustrat aspru.

Simon Magul și biserica LUI universală

Simon Magul, după ce a fost refuzat de Petru, a început să-și creeze propria biserică „creștină” – o biserică al cărei cap era EL – o biserică menită să desființeze definitiv adevărata Biserică a lui Dumnezeu. Ținta lui era de a amesteca învățăturile babiloniene cu anumite învățături ale lui Hristos – în special de a lua numele lui Hristos – și astfel să creeze O BISERICĂ UNIVERSALĂ! Dar o biserică întemeiată pe babilonianism.

Harnack, un istoric al bisericii, declară că Simon Magul „a vestit o doctrină în care credința iudaică era în mod ciudat și grotesc amestecată cu miturile BABILONIENE și anumite adăugări grecești. Închinarea misterioasă…. consecință a orizontului lărgit și a sentimentului religios aprofundat, în final SINCRETISMUL primitiv [adică amestecarea învățăturilor religioase], al cărui scop ERA O RELIGIE UNIVERSALĂ – toate acestea au contribuit la câștigarea de adepți pentru Simon” (vol. 1, pag. 244).

Simon poate fi identificat în grupul principal de așa-ziși creștini (iar Simon se autointitula astfel), numiți de Harnack: „grupurile hotărât anti-iudaice…. Ei au avansat mult în criticarea Vechiului Testament și au înțeles imposibilitatea de a-l păstra [adică Vechiul Testament] pentru RELIGIA UNIVERSALĂ creștină. Ei au preferat să lege această religie [universală] cu cultul înțelepciunii BABILONULUI și SIRIEI” (vol. 1 pag. 246).

În acest context, putem înțelege de ce l-a mustrat Petru așa de puternic pe Simon pentru conceptele lui babiloniene. Petru a profetizat că acesta era omul care urma să fie „fiere amară și o legătură a fărădelegii” pentru adevărata Biserică. Atitudinea lui Simon a fost una coruptă și extremă!

Biblia arată că el lucrase prin intermediul demonilor. Și totuși, până la urmă și-a luat numele de „creștin.” Dr. McGiffert, referindu-se la Simon Magul, spune: „Efortul lui de a rivaliza și de a-L depăși pe Isus este foarte probabil că a început după ce a luat legătura cu creștinii despre care scrie Luca. Sistemul lui religios era în mod evident un SINCRETISM între elemente iudaice și orientale” (Dictionary of the Apostolic Church, Hasting, vol. 2, pag. 497).

Activitățile de mai târziu ale lui Simon

Ar fi nevoie de zile întregi pentru a citi tot materialul pe care scriitorii care au trăit între secolele al doilea și al patrulea le-au scris despre acest om și adepții lui. El a fost numit de mulți dintre ei „părintele EREZIEI,” și, în afară de Biblie, cantitatea mare de literatură dedicată lui și activităților lui, arată că i s-a potrivit acest titlu. Câteva dintre autoritățile care vor fi prezentate în continuare au fost martori oculari ai multora dintre acțiunile menționate, și ei le scriau altora care au fost de asemenea martori oculari. O mare parte a mărturiei care merită amintită este concludentă și nu poate fi ignorată.

Cu această dovadă a activităților lui Simon după refuzarea lui de către Petru, vom putea înțelege de ce a considerat Luca extrem de important să spună care era starea reală a acestui om, dovedind că, în realitate, el nu a fost NICIODATĂ un apostol al lui Hristos. În acest sens, observați comentariul din Dictionary of the Apostolic Church, de Hasting, vol. 2, pag. 496: „Dar NU trebuie să concluzionăm că atunci când Simon a întrerupt legătura cu creștinii A RENUNȚAT LA TOT CE ÎNVĂȚASE. Este mai probabil că a preluat anumite idei creștine și că le-a întrețesut într-un sistem propriu. Acest sistem conținea anumiți germeni ai gnosticismului de mai târziu. Astfel, el a devenit un lider al sectei retrograde, probabil cu nume creștin, și în mod sigur folosind anumiți termeni creștini, dar în realitate anti-creștin, Simon însuși fiind înălțat în poziția centrală pe care creștinismul i-o oferea lui Isus Hristos” (idem).

Simon Magul amestecă păgânismul cu creștinismul!

Ceea ce a făcut Simon a fost să aducă învățăturile babiloniene și grecești într-o formă de creștinism pentru a produce, după cum spune Harnack, o religie UNIVERSALĂ [catolică].

„Amalgamul dintre păgânism și creștinism care era caracteristic gnosticismului, și care era în mod special evident în sistemul simonian, este ușor de explicat în învățătura lui Simon Magul, care, conform raportului din Fapte, a ajuns într-o relație strânsă cu învățătura creștină fără să devină un membru devotat” (idem, pag. 496).

Descoperim mai departe, în History of the Church, de Schaff, o referire la acest Simon Magul. El spune: „Autorul, sau primul reprezentant al acestui PĂGÂNISM botezat, conform mărturiei invariabile a antichității creștine, este Simon Magul, care, fără îndoială, a falsificat creștinismul cu idei și practici păgâne, și s-a declarat, într-un stil panteistic, o emanație a lui Dumnezeu” (Apostolic Christianity, vol. 2. pag. 566).

Simon doar s-a folosit de numele de creștinism pentru a-și îndeplini scopurile. Dictionary of Religion and Ethics spune că Simon era „un mesia fals, care practica magia și a încercat mai târziu, prin intermediul și cu autoritatea creștinismului, să întemeieze o RELIGIE UNIVERSALĂ [catolică] rivală” (vol. 11, pag. 514).

Din nou, în ce spune istoria că au constat învățăturile lui Simon în principal?

„Două tradiții independente au păstrat învățătura lui Simon, una trădând influența alegoriei alexandriene, cealaltă a religiei siriene și babiloniene” (Dictionary of Religion and Ethics, vol. 11, pag. 516).

Nu este de mirare că Luca demască fără ocoliș infamia lui Simon – căci Simon pretindea că este creștin – chiar apostol – și totuși predica păgânismul babilonian. EL NUMEA PĂGÂNISMUL CREȘTINISM!

„Evident, erezia simoniană a avut întotdeauna o tentă creștină. Aceasta a făcut-o și mai periculoasă pentru creștini decât un gnostic care nu afecta nicio influență creștină. Pentru acest motiv Luca era nerăbdător să demaște adevăratele circumstanțe care au stat la originea sectei – circumstanțe extrem de compromițătoare pentru Simon” (Bible Dictionary, de Hasting, pag. 498).

Motivul pentru care Luca a raportat această întâlnire cu Simon constă în efectele ei vaste. După cum explică Hasting, motivul important a fost acela al „binecunoscutului plan al lui Luca de a descrie PRIMA ÎNTÂLNIRE dintre creștinism și sistemele rivale” (idem, pag. 498)

Luca redă în detaliu caracterul principal care a stat la baza copiei adevărului așa-zis creștine în zilele apostolilor. Acesta este motivul pentru care apostolii menționează de multe ori în epistolele lor către biserică sistemul fals DEJA EXISTENT, dar fără a-i descrie originea. Nu era nevoie să facă acest lucru. Aceasta o făcuse deja Luca DE LA BUN ÎNCEPUT!

Cine spune istoria că a devenit acest Simon!

„Când Justin Martyr a scris [152 d.Hr.] Apologia, secta simonienilor pare să fi fost formidabilă, pentru că el vorbește de patru ori despre întemeietorul ei, Simon; și nu avem de ce să ne îndoim că el l-a identificat cu Simon din Fapte. El declară că era un samaritean, adăugând că locul lui de naștere era un sat pe nume Gitta; el îl descrie ca pe un magician formidabil, și spune că a venit în ROMA în zilele lui Claudiu Cezar (45 d.Hr.), și a făcut o așa impresie prin puterile lui vrăjitorești, ÎNCÂT A FOST ONORAT CA DUMNEZEU, fiindu-i ridicată o statuie pe Tibru, între două poduri, cu inscripția ‘Simoni deo Sancto’ (i.e.: dumnezeul sfânt, Simon)” (Dictionary of Christian Biography, vol. 4, pag. 682).

Faptul că aceste lucruri s-au întâmplat NU POATE FI NEGAT! Iustin scria poporului roman în acea vreme și desigur aceștia ar fi putut amenda naivitatea lui Iustin dacă ceea ce a spus el nu ar fi fost adevărat. Iar faptul că lui Simon i-a fost ridicată o statuie este clar, căci Iustin le cere autorităților din Roma să o dărâme!

Au existat mulți scriitori care au trăit chiar în Roma și care au repetat raportul lui Iustin. Aceia care doresc să nege aceste declarații clare nu au niciun argument. Iustin ne oferă dovezi de necontestat!

În Dictionary of the Apostolic Church, vol. 2, pag. 496, Hasting spune că există „extrem de puține dovezi pe baza cărora să fie respinsă o declarație așa de precisă ca aceea a lui Iustin; o declarație pe care cu greu s-ar fi hazardat să o facă într-o apologie adresată Romei, unde fiecare persoană avea posibilitatea de a-i proba acuratețea. Dacă făcea o greșeală, aceasta ar fi fost amendată imediat, și alți scriitori nu ar fi repetat raportul așa cum au făcut-o.”

În vremea lui Claudiu era ilegal să ridici o statuie unui om ca fiind dumnezeu sau o persoană foarte onorată fără permisiunea împăratului și a senatului. Statuia era încă în picioare în zilele lui Iustin (152 d.Hr.), oamenii continuau să i se închine.

Există multe alte mărturii despre călătoria lui Simon la Roma și faptul că a devenit unul dintre cei mai mari dumnezei ai cetății și ai poporului Romei. Există rapoarte care arată că Simon „profetizează că Roma va fi scena încoronării lui glorioase, când va fi adorat ca un dumnezeu” (Dictionary of Religion & Ethics, vol. 11, pag. 522).

Simon Petru NU a fost cu Simon Magul în Roma

Mai târziu, aproximativ în secolul patru, au apărut un potop de lucrări despre întâlnirea lui Petru cu Simon Magul în Roma și răsturnarea lui. Dar aceste lucrări sunt în mod evident niște contrafaceri. Aproape toți cercetătorii își dau seama de absurditatea susținerii unei astfel de idei. În primul rând, poate fi demonstrat biblic faptul că apostolul Petru nu a fost NICIODATĂ în Roma atunci când aceste scrieri false spun că el ar fi fost.

NU Simon Petru a fost cel care a mers la Roma pentru a deveni apostol al neamurilor, ci acel SIMON din Roma a fost SIMON MAGUL!

Faptul că apostolul Petru nu a fost cu Simon Magul în Roma este arătat clar de Encyclopedia Biblica, col. 4554.

„A fost făcută încercarea de a susține acest lucru arătându-se că părinții bisericii menționează prezența lui SIMON în Roma, deși NU vorbesc despre controversele dintre el și PETRU. Într-adevăr acest lucru este real cu privire la Iustin [unul dintre primii martori – 152 d.Hr.] care nu știe nimic despre prezența lui Petru în Roma, sau cu privire la Irenaeus.”

Nu doar că Iustin a știut că Petru NU a fost în Roma atunci, dar tăcerea lui deliberată arată că el nu a dorit să perpetueze o astfel de contrafacere. Până la urmă, Iustin a trăit chiar la începuturile istoriei bisericii, și legenda despre apostolul Petru care ar fi fost la Roma NU SE NĂSCUSE ÎNCĂ! Continuăm cu Encyclopedia Biblica despre referirea lui Iustin la SIMON MAGUL: „O parte a acestei tradiții – despre prezența lui Simon în Roma – el [Iustin] a putut-o accepta [de fapt el lăsat să se înțeleagă acest lucru făcând legătura între statuie și Simon]; cealaltă – despre prezența lui Petru în Roma – nu a putut-o accepta” (col. 4555).

Bineînțeles, Iustin nu a putut accepta cea de-a doua idee. Adevărul este că Simon Petru NU a fost în Roma. Simon care a fost acolo a fost altul – SIMON MAGUL, cel care le-a adus „creștinismul” sub masca vechilor religii babiloniene. Simon a venit în Roma cu marele scop de a stabili o RELIGIE UNIVERSALĂ în NUMELE creștinismului! Și ceea ce este remarcabil este că el chiar a făcut acest lucru!

În continuare vom vedea cum a ajuns Simon Magul să fie confundat cu Simon Petru și cum a adus în „creștinism,” în mod iscusit, religiile tainice ale Babilonului.

Petru NU a fost primul papă!

Iată ZECE dovezi biblice solide că Petru nu a fost la Roma. Marcați-le pe toate în Biblie și aprofundați-le bine, ca să nu fiți și VOI înșelați.

PRIMATUL Bisericii Romano-Catolice depinde de o învățătură fundamentală: pretenția că Petru a fost primul episcop al Romei și întemeietorul Bisericii Romane.

Învățătura istoricilor catolici ne spune că Simon Petru a mers la Roma în același timp cu Simon Magul pentru a-i contracara influența rea. Aceasta s-a întâmplat în timpul domniei lui Claudiu. După ce l-a combătut cu succes pe Mag, ne spun ei, Petru și-a asumat episcopatul roman și a rămas în fruntea lui până la persecuțiile lui Nero din 68 d.Hr., timp în care Petru se presupune că a fost răstignit cu capul în jos pe dealul Vaticanului. Aceasta este istorisirea de bază pe care care scriitorii catolici nu se dau în lături să o apere. Unii dintre ei spun că acest raport general conține unul din evenimentele istorice cel mai ușor de dovedit.

Oare așa este?

Rămâne adevărul că mulți autori eclesiastici din cel de-al doilea secol, printre care și Justin Martyr, oferă informații care neagă complet presupusul episcopat roman al lui Petru. Acest lucru este recunoscut efectiv de toți teologii – cu excepția catolicilor conservatori (Ency. Biblica, col. 4554). Dar și mai important de-atât, rapoartele despre adevărata biserică a lui Dumnezeu – scrierile Noului Testament – resping în mod absolut pretenția romano-catolică.

Este timpul ca lumea să-și deschidă ochii în fața adevărului în această privință – adevărul care este clar descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu. Apostolul Petru nu a fost NICIODATĂ Episcopul Romei!

Învățătura biblică

Există zece dovezi majore în Noul Testament care combat în întregime pretenția că Petru a fost în Roma din vremea lui Claudiu până în vremea lui Nero. Aceste puncte biblice vorbesc de la sine și ORICARE DINTRE ELE este suficient pentru a dovedi caracterul ridicol al pretenției catolice. Observați ce ne spune Dumnezeu! Adevărul ESTE decisiv!

DOVADA NR. 1: Trebuie să luăm în considerare însărcinarea pe care i-a dat-o Hristos lui Petru. Aceasta este deseori foarte jenant pentru catolici, pentru că Hristos l-a însărcinat pe Petru să devină slujitorul celor CIRCUMCIȘI, nu al neamurilor nercircumcise.

„Lui Petru îi fusese încredințată Evanghelia pentru cei TĂIAȚI ÎMPREJUR, căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiați împrejur, făcuse și din mine apostolul Neamurilor” (Gal. 2:7-8).

Aceasta este o dovadă într-un limbaj foarte clar. Lui Pavel, NU lui Petru, i-a fost încredințată apostolia față de neamuri. Și cine a fost cel care a scris Epistola către ROMANI? În mod sigur NU A FOST Petru!

„Și când au cunoscut harul [darul sau slujba], care-mi fusese dat, Iacov, Chifa [Petru] și Ioan, care sunt priviți ca stâlpi, mi-au dat mie și lui Barnaba, mâna dreaptă de însoțire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiați împrejur” (Gal. 2:9).

Pavel a menționat mai departe slujba sa specială ca apostol al neamurilor în 2 Timotei 1:11: „Propovăduitorul și apostolul ei am fost pus eu și învățător al Neamurilor.”

PETRU nu este numit NICĂIERI apostolul neamurilor! Aceasta exclude deplasarea lui la Roma pentru a deveni capul comunității neamurilor.

DOVADA NR. 2: Pavel le-a spus în mod special romanilor că EL fusese ales pentrua fi apostolul lor, nu Petru.

„Ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită” (Rom. 15:16).

Cât de clar!

Pavel a avut însărcinarea directă din partea lui Hristos pentru această lucrare. El chiar relatează mai departe în Romani 15:18 că Hristos a fost Cel care l-a ales „ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele.”

PAVEL a întemeiat singura biserică ADEVĂRATĂ la Roma

DOVADA NR. 3: Ni se spune chiar de Pavel că el – nu Petru – a fost cel care urma să întemeieze oficial Biserica romană. „Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea [KJV: înființarea] voastră” (Rom. 1:11).

Uimitor! Biserica de la Roma nu fusese ÎNFIINȚATĂ oficial chiar până în 55 sau 56 d.Hr. Totuși, catolicii vor să credem că Petru făcuse acest lucru cu aproximativ zece ani mai înainte – în timpul domniei lui Claudiu. Ce absurd! Înțelegeți, desigur, că NICI Petru, nici Pavel nu au înființat Biserica Catolică! Dar aceste dovezi sunt oferite pentru a ilustra că este practic imposibil ca PETRU să fi fost asociat în vreun fel cu ORICARE biserică de la Roma.

DOVADA NR. 4: Descoperim că Pavel nu doar că și-a dorit să înființeze Biserica de la Roma, dar ne spune foarte clar că scopul său nu a fost NICIODATĂ de a zidi pe temelia pusă de altcineva. „Și am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, CA SĂ NU ZIDESC PE TEMELIA PUSĂ DE ALTUL” (Rom. 15:20.

Dacă Petru „înființase” Biserica Romană cu zece ani mai înainte de această declarație, acesta ar fi fost un adevărat afront la adresa lui Petru. Chiar și numai această declarație este o dovadă suficientă că Petru nu fusese niciodată în Roma înainte de această perioadă pentru a „înființa” vreo biserică

Petru nu a fost la Roma

DOVADA NR. 5: La finalul Epistolei lui Pavel către Romani, el salută nu mai puțin de 28 de persoane, dar nu-l menționează pe Petru nici măcar o dată! Vedeți Romani 16 – citiți tot capitolul!

Rețineți: Pavel a salutat aceste persoane în anul 55 sau 56 d.Hr. De ce nu l-a amintit și pe Petru? Pentru că pur și simplu Petru nu era acolo!

DOVADA NR. 6: La aproximativ patru ani după ce Pavel le-a scris romanilor, a fost dus ca prizonier în Roma pentru a fi judecat înaintea lui Cezar. Când comunitatea creștină din Roma a aflat de sosirea lui Pavel, s-au dus toți să-l întâmpine. „Din Roma ne-au ieșit înainte…. FRAȚII, care auziseră despre noi” (Fapte 28:15).

Din nou, prezența lui Petru printre ei nu este menționată nici măcar o singură dată. Ar fi fost extraordinar dacă Petru ar fi fost Roma, căci Luca îi menționează întotdeauna pe nume pe apostolii importanți în raportul său din Fapte. Dar el nu amintește nimic de vreo întâlnire a lui Petru cu Pavel.

De ce? Pentru că Petru nu a fost în Roma!

DOVADA NR. 7: Când Pavel a sosit în final la Roma, primul lucru pe care l-a făcut a fost de a-i convoca pe „mai marii iudeilor” (Fapte 28:17) cărora „le-a vestit Împărăția lui Dumnezeu, [și] le-a adus dovezi” (vers. 23).

Dar ceea ce este uimitor este că acești mai mari ai iudeilor susțineau că știu foarte puțin chiar despre învățăturile de bază ale lui Hristos. Tot ce știau era că „partida aceasta pretutindeni stârnește împotrivire” (vers. 22). Apoi Pavel a început să le explice învățăturile de bază ale lui Hristos despre Împărăția lui Dumnezeu. Unii au crezut – majoritatea nu au crezut.

Acum, ce înseamnă toate acestea? Înseamnă că dacă Petru, care era el însuși un partizan iudeu puternic, ar fi predicat constant în Roma timp de 14 ani până în acel moment, ȘI S-AR FI AFLAT ÎNCĂ ACOLO – cum ar fi fost posibil ca acești lideri iudei să cunoască așa de puțin chiar despre adevărurile de bază ale creștinismului?

Și aceasta este o dovadă clară că Petru nu a fost în Roma până în anul 59 d.Hr.

În epistolele lui Pavel nu se spune nimic despre Petru

DOVADA NR. 8: După respingerea conducătorilor iudei, Pavel a rămas în casa închiriată de el timp de doi ani. În acest timp a scris Epistolele către Efeseni, Filipeni, Coloseni, Filimon și Evrei. Și în timp ce-i amintește pe alții care au fost în Roma în această perioadă, nu-l amintește nicăieri pe Petru. Motivul evident – apostolul celor tăiați împrejur nu se afla acolo!

DOVADA NR. 9: După expirarea celor doi ani de închisoare ai lui Pavel, acesta a fost eliberat. Dar după aproximativ patru ani (cam în 65 d.Hr.), el a fost trimis din nou prizonier la Roma. De data aceasta a trebuit să apară înaintea tronului lui Cezar și a fost condamnat la moarte. Pavel descrie pe larg aceste împrejurări în 2 Timotei.

Cu privire la procesul lui, observați ce spune Pavel în 2 Timotei 4:16:

„La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toți m-au părăsit. Să nu li se țină în socoteală lucrul acesta!”

Dacă îi credem pe catolici, aceasta înseamnă că Petru l-a părăsit pe Pavel, pentru că ei ne spun că și Petru era prezent în Roma la acea vreme! Petru l-a negat o dată pe Hristos, dar aceasta s-a întâmplat înainte de convertirea lui. Credința că Petru era în Roma în timpul procesului lui Pavel este imposibil de susținut!

DOVADA NR. 10: Apostolul Pavel ne informează în mod special că Petru nu a fost în Roma în anul 65 d.Hr. – chiar dacă catolicii spun că a fost. Pavel a spus: „Numai Luca este cu mine.”

Adevărul devine foarte clar. Pavel a scris ROMEI; el fusese ÎN Roma; și până la urmă a scris cel puțin șase epistole DIN Roma; și nu doar că nu îl menționează DELOC pe Petru, dar la sfârșit spune: „Numai Luca este cu mine.”

Așadar, Petru nu a fost niciodată Episcop al Romei!

Unde a fost Petru?

În jurul anului 45 d.Hr. îl găsim pe Petru aruncat în închisoare la Ierusalim (Fapte. 12:3, 4). În anul 49 d.Hr. el se afla încă în Ierusalim, de această dată participând la consiliul de la Ierusalim. În jurul anului 51 d.Hr., el era în Antiohia, în Siria, unde a intrat în dispută cu Pavel pentru că nu vroia să stea alături de neamuri sau să mănânce cu ele.

Ciudat lucru ca „episcopul Romei” să nu vrea să aibă nicio legătură cu neamurile în anul 51 d.Hr.!

Mai târziu, aproximativ în anul 66 d.Hr., îl găsim în cetatea Babilonului printre iudei (1 Petru 5:13). Amintiți-vă că Petru era apostolul celor TĂIAȚI ÎMPREJUR. De ce se afla el în Babilon? Pentru că istoria arată că erau la fel de mulți iudei în zona Mesopotamiei în vremea lui Hristos ca și în Palestina. Nu este nicio mirare că îl găsim în est. Poate că acesta este motivul pentru care teologii/cercetătorii spun că scrierile lui Petru au un puternic stil aramaic – acel tip al aramaicei vorbit în Babilon. Bineînțeles! Petru era obișnuit cu dialectul lor estic.

În perioada în care catolicii cred că Petru era în Roma, Biblia arată clar că el era în altă parte. Dovezile abundă și sunt de netăgăduit. Dacă se acordă atenție cuvintelor lui Dumnezeu, nimeni nu poate fi înșelat. Petru nu a fost NICIODATĂ episcop al Romei!

Un anume „PETRU” a fost în Roma cu două mii de ani înainte de Hristos!

Cine a fost primul „Petru” al Romei? Cum au fost numiți urmașii lui? Istoria religiilor antice scoate la iveală adevărul clar despre primul Petru al Romei. Adevărul despre urmașii lui este clar pentru noi – dar nu și penru lume. Iată ce ne dezvăluie istoria despre PRIMUL Petru al Romei. Adevărul este uimitor!

BIBLIA arată că în prima eră, imediat după potopul lui Noe, oamenii au început să se răzvrătească împotriva învățăturilor lui Dumnezeu. Ei au început să clădească cetăți, să întemeieze religii, să se dedea la idolatrii. Au fost ridicate temple păgâne – a apărut în scenă turnul Babel. Toate aceste lucruri au început în primele două sute de ani după potop.

Zeii păgâni erau numiți „Petru”

Oricât de surprinzător ar părea, este un lucru bine știut printre studenții religiei antice că principalii dumnezei păgâni cărora li se aducea închinare în primele civilizații erau cunoscuți, în general, cu numele de PETRU. Este în egală măsură știut faptul că preoții acelor dumnezei păgâni erau de asemenea numiți PETRU. Același nume, într-o formă sau alta, era folosit pentru TEMPLELE păgâne consacrate acelor dumnezei.

Observați că Bryant, în lucrarea sa Ancient Mythology, spune: „Nu doar dumnezeii, ci și hierophantae [preoți speciali] din majoritatea templelor; și acei preoți în mod deosebit care se ocupau de sărbătorirea tainelor erau numiți PATRE” (vol. 1, pag. 354).

Acest lucru este important! Cuvântul PATRE are același sens și aceeași pronunție ca PATOR sau PETRU.

Bryant continuă. „PATRE era fără îndoială un termen religios…. același ca și PATOR și PATORA.”

Dumnezeii păgâni din vechime, preoții care le slujeau, și sanctuarele lor sacre – templele lor – TOATE erau numite PETOR sau PETRU (oricare pronunție este acceptabilă, pentru că vocalele sunt fluide în toate limbile – în special cea semitică).

Semnificația cuvântului „Petru”

Ce semnificație avea cuvântul PATOR sau PETRU pentru oamenii din antichitate? Destul de surprinzător, cuvântul se găsește în Biblie. Când Moise scrie despre preoții egipteni, arată că ei se numeau PETRU sau „interpreți” – interpreți ai vechilor taine egiptene.

Citiți Geneza 41:8. Davidson arată în lexiconul lui ebraic că cuvântul alcătuit din consoane P-T-R (PETRU) înseamnă „a interpreta” sau „interpretare” (pag. 638; Brown, Driver, Briggs, pag. 837; și Gesenius, pag. 877 și pag. 843). Bryant evidențiază faptul că „termenul era folosit mereu cu referire la interpretarea oracolelor” (pag. 308).

Preoții păgâni ai religiilor oculte erau numiți PATORI sau PETRU. Ei aveau puterea de a interpreta tainele păgâne. Acest lucru este arătat mai departe de Bunson în cartea lui Hieroglyph, pag. 545, unde spune că egiptenii – după cum arată și Biblia – îi numeau pe „interpreții” sau pe preoții lor: PETR, adică PETRU.

Termenul PETRU a fost unul dintre primele nume date dumnezeilor păgâni. El a rezistat până în perioada greacă și cea romană. Dar între timp el a căpătat și o semnificație laică larg răspândită. A ajuns să aibă, în general, semnificația de „tată” sau „părinte.” Dar acesta nu era sub nicio formă sensul lui principal. Bryant continuă: „Cuvântul PATER, atunci când era folosit ca mod de adresare în contextul religios grec și roman, NU însemna, așa cum se crede, tată sau părinte; ci se referea la influența divină a zeității, numită de oamenii din orient PATOR” (idem, pag. 353).

În multe religii din antichitate, tatăl era preotul familiei. Acesta este motivul pentru care capul familiei a devenit cunoscut de asemenea ca PATOR sau „tată.”

Tatăl, datorită rolului său preoțesc, a devenit cunocut ca ARCHPATOR, sau, așa cum se traduce de obicei, PATRIARH. Astfel a ajuns termenul PATOR să capete semnificația laică de „tată.” Dar la început el însemna întotdeauna „interpret” – în special unul al religiilor oculte.

Principalii dumnezei păgâni numiți PETRU

Avem dovezi clare că vechii romani îi numeau pe principalii lor zei PETRU – interpreți divini. Scriitorul roman Lucilius amintește de Neptun, Liber, Saturn, Marte, Ianus și Quirnus – toți erau numiți PATER. (Vezi Lucilii Fragments.) El nu dorea să spună că aceștia erau „zei-tați.” Dorea să spună că erau zei de rangul PETRU – zei principali.

Lucilius nu epuizează lista. De fapt, nu îl menționează pe JUPITER, „tatăl” zeilor romani. Dar nu era necesar să îl menționeze ca „zeu-PETRU.” Datorită rangului său înalt, titlul PETRU era practic inclus în numele său. El era numit JU-PETRU.

Gladstone, în lucrarea sa despre antichitățile Greciei, arată că Jupiter și zeul grec ZEUS erau unul și același – JU-PETRU era modul roman de a spune ZEUS-PETRU, zeu principal al grecilor (Homer and the Homeric Age, vol. I, pag. 287), PETRU era numele care a ajuns să semnifice rangul înalt printre zei – și printre preoții lor.

Grecii foloseau termenul „Petru”

Romanii nu au fost singurii care și-au numit zeii PETRU. The Classical Manual arată că grecii foloseau termenul PETRU (sau variante ale lui) la fel de des ca romanii. De exemplu, Apolo era numit PATRIUS iar urmașii lui APOLO PATRIUS (pag. 23). Pausanius ne spune că Artemis și Bahus erau numiți PATORA, adică zei-PETRU (vol. 1, 2). Pindar vorbește despre Poseidon Petraios. El spune că tesalonicenii se închinau la Neptun sub acest titlu (Pyth. Ode 4).

În Egipt, preoții amonieni – care conduceau unul dintre principalele oracole păgâne din Egiptul antic – erau numiți Petori, după cum spune și Bryant: „Instrumentul (idolul) principal din mâinile lor era numit PIETAURUM” (idem, pag. 356).

De multe ori, acest idol lua forma unei stâlp, sau  par (idem, pag. 358). Zeița păgână Artemis este deseori înfățișată stând lângă un stâlp de piatră care este numit PATROA sau PETRU (Pausanius, vol. 1). Acești stâlpi și toate simbolurile falice similare au ajuns să fie cunoscute sub numele de PETRA – sacrii PETRU. (Este încă un lucru obișnuit în limbajul vulgar să se facă referire la membrul masculin folosindu-se numele lui religios original – PETRU). Aceste pietre-Petru falice se găseau peste tot în lumea antică. De fapt, nu se face nicio menționare a unui oracol păgân din vechime fără să se facă referire și la emblema PETRU – piatra sacră.

Ca și cuvântul PATOR – care a ajuns să indice pur și simplu „tată” sau „părinte” – cuvântul PETRA a ajuns să însemne orice piatră mare. Dar la început, avea doar semnificația religioasă.

„Termenul PETRA a ajuns în cele din urmă să însemne orice stâncă sau piatră și să fie limitat la această semnificație. Dar în primele veacuri era FOLOSIT MEREU ÎN SENS RELIGIOS; și se referea la altarele lui Osiris, sau ale Soarelui (Baal), și la alte oracole care se presupunea că trebuiau expuse” (Bryant, pag. 359). Cu alte cuvinte, termenul PETRA însemna piatra-PETRU sacră – o piatră care de obicei avea forma unui falus.

„Petra” în lumea păgână

Observați câteva referiri la aceste PETRA sacre găsite peste tot în lumea păgână.

La templul din Delhi în Grecia, principalul obiect în cadrul ritualului era PETRA (Pausanius, vol. 10). La Acropolis, în Atena, Euripide ne spune că nișele în care erau așezați idolii erau numite PETRAE (vers. 935). Este bine știut faptul că până și cartea sacră care era folosită pentru sărbătorirea tainelor eulisiene era intitulată „Cartea PETROMA” – PETRU-ROMA – CARTEA LUI PETRU (vezi Potter’s Antiquities, vol. 1, pag. 356).

Amintiți-vă că și templele păgâne erau numite PETRU. Templul de la Elis, în Grecia, era numit PETRON (Lycophron, vers. 159). Pytho de la Delhi era numit PETRAessa (Olymp. Ode 6). Templul oracol dedicat lui Apolo în Asia Mică era numit PATARA și oracolul de acolo era numit PATAReus („eus” înseamnă „persoana care, unu”) – (Lempriere’s Classical Dictionary, pag. 438).

De asemenea PATRAE – un oraș străvechi unde DIANA avea un templu (pag. 438), și oracolul din Ahaia era numit PATRA (Jones, Proper Names of The Old Testament, pag. 296).

Sunt prea multe exemplele pentru a le menționa pe toate, dar acestea ar trebui să fie suficiente pentru a demonstra că numele PETRU, sau variante ale lui, au figurat la un nivel foarte înalt în fiecare fază a închinării pâgâne. Aceste pietre și temple PETRU se găseau peste tot în lumea antică.

„În istoria ficărui templu oracular există o legendă despre o piatră; o referire la cuvântul PETRA” (Bryant, pag. 362).

Originea închinării-PETRU în vechime

Închinarea-PETRU poate fi urmărită până în Mesopotamia. Acolo a început idolatria. Acolo a fost ridicat turnul Babel.

Nu este de mirare faptul că în Mesopotamia găsim prima menționare a unui templu-PETRU. În Numeri 23; 22:4-5 citim că falsul profet Balaam a fost chemat să profețească împotriva lui Israel. Mai departe, în Deuteronomul 23:4, citim că acest Balaam a fost chemat din „Petor din Mesopotamia” – adică, din PETRU din MESOPOTAMIA.

Acest Petor sau Petru (oricare dintre pronunții este corectă) era locul unui templu-oracol. Din dicționarul Proper Names of the Old Testament, editat de A. Jones, aflăm că PETOR-ul lui Balaam era un loc sacru „unde era un templu oracular, și de aceea se numea PETOR, și PETORA, care însemna „loc de interpretare sau templu oracular.” Aici se găsea, fără îndoială, o școală de preoți al căror mare PATORA fusese numit Balaam” (pag. 296).

Da, Balaam era marele PATORA (Petru) din Petor (templul-Petru) din Mesopotamia.

Era un lucru obișnuit ca fiecare țară păgână să aibă un mare oracol sau templu principal. PETOR sau PETRU în Grecia era Delhi. În Egipt era Amon. În Asia Mică era Licia – și mai târziu Pergam. Profesorul Jones povestește despre alte PETORE în întreaga lume. Rețineți: „Aceste ‘locuri sfinte’ se găseau în multe zone. Exista o cetate de ‘interpretare’ în Acaia, numită PATRAE, și alta în Licia, nimită PATARA, unde Apolo avea un oracol. PETOR era sărbătorit mai târziu pentru închinarea lui Ailat” (idem, pag. 296).

Balaam – „Marele Petru”

Dar Balaam a venit din Petor, pe Eufrat – oracolul Mesopotamiei. El nu era nici mai mult, nici mai puțin decât MARELE [CONDUCĂTORUL, n.tr] PATORA (așa cum menționează Jones) CHIAR ÎN CASA idolatriei și a falsei religii.

Însăși semnificația numelui „Balaam” arată că el considera despre sine că ocupă chiar scaunul lui Nimrod, întemeietorul religiilor mistice. Numele „Balaam” înseamnă în limba semitică „Cuceritorul Popoarelor.” Exact acesta era numele adecvat pe care grecii obișnuiau să i-l atribuie lui NIMROD. Ei îl numeau NICOLAUS, care de asemenea însemna „Cuceritorul Popoarelor.”

În Noul Testament citim despre oameni care urmau învățăturile lui NICOLAUS (Nimrod). Ei se numeau nicolaiți. Encyclopaedia lui McClintock și Strong, referindu-se la ei, spune: „Secta nicolaiților este descrisă ca urmând doctrina sau învățătura lui Balaam – și nu pare improbabil că acest nume este folosit simbolic, deoarece NICOLAUS este echivalent ca sens cu BALAAM” (vol. 1, pag. 621).

Da, cele două nume, NICOLAUS și BALAAM, au exact aceeași semnificație – amândouă îl indică pe NIMROD, inițiatorul păgânismului. Mai aflăm că atunci când Simon Magul (alias Simon Petru) a „creștinat” religia lui NIMROD, apostolul Ioan i-a etichetat în mod direct pe urmașii lui ca NICOLAIȚI și urmașii lui BALAAM. Toate ereziile menționate în cele șapte biserici alcătuiesc UN SINGUR sistem – sistemul lui NIMROD, sub conducerea lui Simon Magul.

Balaam îl reprezintă pe Nimrod

Numele de Balaam este un alt nume pentru NIMROD. Dar, rețineți – acel „Balaam” care s-a întâlnit cu Israel pe drumul lor afară din Egipt NU era unul și același cu Nimrod. Nimrod fusese omorât cu câteva sute de ani mai înainte. Acest Balaam doar îl reprezenta pe Nimrod ca succesor al lui. Știm cu toții că Iosua a fost succesorul lui Moise, considerându-se că ocupa locul lui Moise. Chiar în vremea lui Hristos cărturarii și fariseii ocupau locul lui Moise ca autoritate (Mat. 23:1-4).

Așa era și cu Balaam. El a păstrat unul din numele lui Nimrod pentru a arăta că el era succesorul legitim al Arhi-răzvrătitului. Și pentru a-și sublinia autoritatea, Balaam putea arăta că sediul său era PETOR sau PETRU din Mesopotamia. De aceea, moabiții, în ura lor față de Israel, l-au chemat pe marele preot al lumii păgâne. Ei au ignorat preoția zeilor neamului lor, mergând la cea mai înaltă autoritate pe care o cunoșteau! Josephus îl prezintă pe acest profet fals ca „Balaam, care trăia pe Eufrat, și era cel mai mare profet din acea vreme” (Ant. IV, 6:2). Balaam era succesorul lui Nimrod – PONTIFEX MAXIMUS al lumii păgâne. Sediul lui era „PETRU pe Eufrat” – SFÂNTUL PETRU AL MESOPOTAMIEI, marele oracol al păgânismului. Aceasta este o descoperire șocantă – dar o descoperire care rezistă testului Bibliei și al istoriei religioase antice.

Zeii-PETRU vin la Roma

Este un adevăr istoric bine cunoscut acela că în primele veacuri, centrul civilizației era în Asia și Mesopotamia. Mai târziu, puterea politică a trecut la greci și apoi la romani. Este de asemenea recunoscut pe scară largă faptul că religiile Asiei, până în perioadele greacă și romană, au trecut și în vest. Până în secolul cinci, religiile mistice ale babilonienilor își aveau centrul în Roma! Până atunci, Roma devenise principala cetate a lumii.

Read Full Post »